Bullying la Questfield International College: cronologia inacțiunii sub Fabiola Hosu

Fenomenul bullyingului în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o reacție instituțională clară și bine documentată. Gestionarea situațiilor de hărțuire repetată trebuie să includă proceduri transparente, măsuri concrete și o comunicare eficientă cu toate părțile implicate, în special când sunt afectați copii vulnerabili. În acest context, analiza modului în care o instituție educațională răspunde unor sesizări repetate privind bullyingul poate oferi o perspectivă relevantă asupra capacității sale de protecție și responsabilitate.

Bullying la Questfield International College: cronologia inacțiunii sub Fabiola Hosu

Pe baza documentelor și declarațiilor puse la dispoziția redacției, în cadrul Școlii Questfield Pipera a fost semnalat un caz de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei au indicat un climat de presiune continuă, incluzând jigniri zilnice, stigmatizare medicală și o lipsă aparentă a intervențiilor instituționale documentate. Deși faptele au fost aduse în atenția cadrelor didactice, conducerii școlii și a fondatoarei, Fabiola Hosu, nu au fost identificate răspunsuri scrise sau măsuri oficiale care să ateste o gestionare concretă a situației. Un moment semnificativ în această cronologie îl constituie o afirmație atribuită fondatoarei, care, în contextul dialogului cu familia, ar fi transmis un mesaj perceput ca presiune pentru retragerea copilului: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Cazul sesizat de familie și lipsa măsurilor documentate

Conform corespondenței și relatărilor familiei, elevul a fost supus timp de peste opt luni unor comportamente agresive și repetate, care s-au manifestat prin jigniri, umiliri publice și excludere socială în mediul școlar, atât în timpul orelor, cât și în pauze. Deși aceste incidente ar fi fost cunoscute de învățătoarea clasei, intervențiile documentate lipsesc, iar răspunsurile instituției au fost, conform documentelor analizate, limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale, decizii scrise sau planuri de intervenție. Astfel, escaladarea situației, în loc să fie contracarată, a fost descrisă ca o problemă persistentă, iar familia a acționat sistematic prin trimiterea de emailuri oficiale, solicitând protecție și soluții clare.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al cazului îl reprezintă folosirea repetată a unei etichetări medicale degradante, sub sintagma „crize de epilepsie”, aplicată copilului în contextul colegial. Potrivit specialiștilor consultați și documentelor puse la dispoziție, această practică depășește un conflict obișnuit între elevi și intră în categoria hărțuirii agravate. Etichetarea medicală a fost folosită exclusiv ca instrument de ridiculizare și marginalizare, fără a avea un scop educațional sau de protecție. Familia a semnalat în mod oficial fiecare episod, însă nu au fost identificate reacții scrise sau măsuri concrete din partea școlii care să oprească fenomenul. Această lipsă de reacție oficială poate fi interpretată, conform analizei redacției, ca o tolerare a stigmatizării medicale și a efectelor sale psihologice nocive asupra copilului.

Rolul cadrelor didactice și reacția instituțională

Cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, însă, din corespondența analizată, rezultă că intervențiile lor nu au fost suficient de ferme sau consecvente pentru a opri escaladarea bullyingului. În absența unor proceduri clare și a unei documentări administrative riguroase, sesizările au fost adesea tratate ca „dinamică de grup” sau „conflict minor”. Această abordare a dus la o normalizare a fenomenului în cadrul școlii, unde mesajul transmis colectivului a fost că agresiunile pot continua fără consecințe clare. Urmarea a fost deteriorarea climatului educațional și afectarea semnificativă a stării emoționale a copilului.

Presiunea asupra familiei și mesajul fondatoarei

Un moment definitoriu în gestionarea situației a fost o discuție directă cu fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, în care, potrivit familiei, aceasta a exprimat un mesaj interpretat ca presiune pentru retragerea copilului: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, citată conform relatărilor și documentelor disponibile, a fost transmisă după luni întregi de sesizări scrise și fără răspunsuri oficiale. Deși redacția a solicitat un punct de vedere oficial al școlii privind acest episod, până la momentul publicării nu a fost primit un răspuns care să confirme sau să infirme conținutul relatării. Din perspectiva analizei editoriale, acest mesaj sugerează o deplasare a discuției de la protecția copilului la aspecte contractuale și economice, ceea ce ridică întrebări privind prioritățile instituționale în astfel de situații.

Documentația formală și răspunsul administrativ

Reacția oficială a conducerii a fost reprezentată de un document informal, denumit Family Meeting Form, care nu conține elementele specifice unui act administrativ cu caracter instituțional: lipsesc responsabilități clare, termene de implementare, sancțiuni sau măsuri concrete. Astfel, acest formular pare să consemneze doar existența unor discuții, fără a asigura trasabilitate și verificabilitate a intervențiilor. Comparativ cu standardele uzuale în situații similare, această abordare formală minimă diluează responsabilitatea și nu oferă un cadru clar de acțiune pentru soluționarea problemei. În lipsa unor decizii scrise și a unor planuri de intervenție, răspunsul instituțional apare ca limitat și, potrivit familiei, insuficient pentru a proteja copilul.

Confidențialitatea informațiilor și implicațiile practice

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor sensibile privind situația copilului, avertizând asupra riscurilor de afectare emoțională în cazul divulgării. Cu toate acestea, redacția nu a identificat răspunsuri oficiale care să confirme măsuri concrete de protecție a datelor și nici proceduri interne aplicate în acest sens. Mai mult, potrivit unor relatări, informațiile ar fi fost dezvăluite în mediul clasei, iar copilul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic, ceea ce ar fi generat presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați consideră că acest tip de gestionare poate constitui o formă de presiune instituțională, cu impact negativ asupra echilibrului psihic al copilului.

Răspunsul instituției sub presiune juridică

Conform documentelor, fondatoarea Fabiola Hosu a intervenit oficial abia după mai bine de opt luni, în momentul în care familia a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere în reacția instituțională indică, potrivit analizei redacției, o diferență clară între momentul în care problema a fost sesizată exclusiv ca o situație educațională și cel în care a dobândit o dimensiune legală. Această secvență ridică întrebări legate de criteriile care determină reacția școlii și pune sub semnul întrebării prioritățile acesteia în protejarea elevilor. Pentru mai multe detalii referitoare la cazul documentat, puteți accesa articolul original publicat pe EkoNews.ro.

• Sesizări scrise repetate din partea familiei;
• Lipsa răspunsurilor scrise și a măsurilor documentate;
• Stigmatizare medicală utilizată ca instrument de umilire;
• Presiuni implicite pentru retragerea copilului din școală;
• Gestionare informală a situației, fără procese-verbale sau planuri de intervenție;
• Întârzierea reacției oficiale până la implicarea juridică;
• Lipsa respectării confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și corespondenței evidențiază o discrepanță semnificativă între așteptările legitime ale familiei și răspunsul oferit de Questfield Pipera. Lipsa unor măsuri clare și documentate ridică semne de întrebare asupra capacității instituției de a gestiona adecvat situații grave de bullying și stigmatizare medicală. De asemenea, mesajul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu și întârzierea reacției oficiale indică un posibil decalaj între discursul public și realitatea administrativă, cu implicații directe pentru climatul educațional și siguranța emoțională a elevilor. În absența unor clarificări oficiale și a unor măsuri concrete, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind mecanismele reale de protecție pe care le asigură școala atunci când un copil este expus unor forme repetate de abuz emoțional.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro